Manifest
Ce nu intelegi tu e ca acolo nu conteaza daca unu are o suta de kile si altu’ cincizeci. Nu conteaza daca tipa aia mananca doar bio si tipu’ de colo baga shaworma de la turc. Nu conteaza ca ala asculta indie, alternative sau dub si altu’ asculta Florin Salam la greu. Nici ca barbatul de langa mine are saptezeci de ani. Sau ca doamna din stanga e sotia lui. Sau nepotul atarnat de piciorul lui. Sau pitzipoanca cu cocalaru din dotare. Poate tipu plin de tatuaje? Sau tipa cu paru’ ras? Parintii cu copii?
Ce nu intelegi tu e ca acolo printre asfalt si oameni, mii de pet-uri umplute cu pietricele suna la unison. Ca printre tineri si batrani, femei si barbati, parinti si copii, iubiti cu iubite, prieteni si straini, artisti, corporatisti, hipsteri si punkeri, medici si profesori universitari, printre pancarde ingenioase, mesaje care te fac sa zambesti, acolo te simti liber. Poti fi cine esti fara teama de a mai fi judecat. Etichet, catalogat si atarnat. Undeva. Intr-un colt mic, umed si intunecat al societatii bolnave in care suntem aruncati zilnic.
Ce nu intelegi tu e ca acolo nu sunt doar niste corpuri goale. Ca oamenii de acolo nu sunt ca tine. Ca ei sunt rodul a ceea ce au semanat cei ca tine. Mostenirea ta. Problema e ca tu, din pacate, nu mai mostenesti roboti. Ci fiinte umane. Care gandesc, care citesc, care refuza sa mai inghita toate cacaturile care li se pun cu forta in fata. Tu mostenesti oameni care au curajul sa lupte pentru ei si pentru lucrurile in care cred, oameni care cauta oameni, care inteleg ca asa nu e bine, mah! Nu e bine sa dai de ura si lacomie la tot pasu’. Ca tre’ sa petreci ore intregi in magazine citind etichete in speranta sa gasesti ceva, orice pe care sa-l poti manca fara sa te otravesti. Oameni satui de ziua de azi si de aia de maine, si de de aia de dupa maine. Satui de greutati, rate la banci, case luate cu imprumut si salarii de rahat.
Ce nu intelegi tu e ca pentru noi nu mai conteaza banii. Ca noi nu traim si nu respiram prin ei. Ca nu ne imbracam in ei si nici nu ii luam cu noi in pat. Ca nu visam cu ei. Ca ne-am saturat de minciuni, coruptie, hotie, violenta, trafic de influenta, spitale jegoase si cozi la orice. Ne-am saturat de cancan-uri si de Nora pentru mama. Ca ne-am saturat sa vedem cum toata tara asta e taiata in bucati si amanetata cuiva. Ne-am saturat sa fim facuti de ras in fata lumii, sa ne fie rusine sa spunem ca suntem romani cand mergem in concediu, sa fim discriminati si blamati. Ne-am saturat sa fim o umbra. Fara demnitate, fara curaj.
Ce nu intelegi tu e ca acolo e inceputul sfarsitului tau. Si a celor ca tine. Si ca, intamplator, poarta numele de Rosia Montana. Si ca oamenii de acolo sunt liberi. Nu pot fi cumparati. Sunt acolo pentru ei. Pentru fiecare persoana de acolo, Rosia Montana inseamna cate ceva. Si toti vor o lume mai buna. Un aer mai curat. Mancare mai sanatoasa. O scoala mai buna pentru copii lor sau un loc de munca decent. Spitale mai curate si servicii de calitate. Oamenii de acolo au curajul sa iasa in strada. Pasnic, pozitiv. Si sa ceara ce li se cuvine. Dreptul la o existenta. Decenta. O viata mai buna.
Ce nu intelegi tu e ca Rosia Montana nu mai e demult despre aur si cianura, locuri de munca sau bani in economie. Rosia Montana e inceputul unei noi Romanii. O tara cu oameni liberi si mandri. Oameni care au curajul sa lupte pentru vietile lor. Pentru natura si pentru fericire. Oameni care stiu ca Romania are nevoie de o schimbare. De o transfuzie. Dar nu cu pretul sangelui de la Rosia Montana.