Magdalene din Ochiuri


20140128-121517.jpg

Un sunet groaznic. Din ce in ce mai tare, mai aproape, mai…oare ce-o putea fi? Ahh, daaa. Alarma! Nuuu, nu poate fi alarma. Infiorator! Cum sa ma trezesc?! Nuu, e bine aici, caldut si moale….offf! Ma ridic. Cumva.
Drumul pana la baie executat mecanic, apa de la robinet rece, apoi oglinda. Geez! :)))) Poate o cafea ar salva situatia. Dar stai ca azi e prima zi. De azi inainte, program militaresc! 3 mese pe zi, sala, culcat-odata-cu-gainile, mic dejun musai! Deci nu pot bea cafea, ca tre’ sa mananc ceva inainte. Ajung in bucatarie, (dupa ce, pe drum, aproape mi-am rupt degetul mic de la piciorul drept, izbindu-l fara mila in ceva bucata de mobilier). Ma uit pe geam. 7.30, zapada, frig, viscol!

Pun cafeaua la facut si deschid frigiderul. Am uitat sa va spun ca imi place la nebunie micul dejun, cu conditia sa nu trebuiasca sa il prepar sau sa il mananc :)))) Va dati asadar seama, cat de dezorientata, neajutorata si lipsita de inspiratie ma simteam eu in fata frigiderului. Oare ce sa fac? Timp foarte mult nu am la dispozitie, asa ca ma apuc de treaba, da’ de-mi iese ceva care sa imi faca cu ochiul. Ochi. Ochiuri!!!!! Daaa, facem ochiuri! Dar nu asa, banale, trantite in tigaie si noapte-n straita!

Dimineata, imaginea “ochiurilor” e foarte importanta: trebuie sa inspire la dumicat si inghitit, sa se dueleze cu dorinta grava de a mai dormi (cel putin pana la amiaza) si sa castige. Si acum, probabil va ganditi ca dupa toata introducerea de mai sus, sigur am un plan bine pus la punct si o reteta de impartasit. Ei bine, nu prea :))

Azi vorbim mai degraba despre improvizatia in bucatarie, joaca cu ingredientele si niste oua ochiuri in forma de magdalene (cumplite dragalasenii 😀 ). Asa ca daca nici tie nu iti place micul dejun sau n-ai timp sa mananci acasa si trebuie sa il iei la birou sau poate ai un copil care iti face diminetile imposibile refuzand sa manance orice ii pui in fata, magdalenele astea sunt o idee foarte buna. Se fac cu ce gasesti prin frigider si cu… niste oua. Atat! 😀

Incepi prin a cauta forma de magdalene prin sertare. Cauti si cauti! Daca iti dai seama ca totusi nu ai, nu-i bai! Cauta alta forma, de care ai: de biscuiti, fursecuri, rotunde, inimioare, stelute, briose. Sunt foarte bune si alea. Acum, nu o sa-ti iasa tie ochiuri-magdalene, dar sunt convinsa ca si cu ochiurile-briose faci ravagii. :))

Bun, sa zicem ca ai gasit forma cautata. Eu am folosit o forma de magdalene din silicon. Pentru 9 bucati, mi-au ajuns 3 oua mari ( 1 ou la 3 magdalene). Practic, spargi oul si incerci sa il imparti cat de cat egal, avand grija sa nu umpli de tot “buzunarele”. E mai greu de explicat decat de facut, dar cam asa ar trebui sa arate 🙂

20140128-121656.jpg

20140128-121708.jpg

Dupa ce ai reusit sa treci de aceasta etapa, nu-ti mai ramane decat sa adaugi, dupa preferinta, tot felul de treburi: 2-3 bucatele de carnacior, niste ceapa verde, o branzica, un cascaval, poate niste ciupercute si condimente.

Introduci toata tarasenia la cuptor, cat sa zic? Cam pana cand crezi tu ca ouale sunt facute. 30 de minute ar trebui sa fie suficient (cu indulgenta si la foc mic).

20140128-121836.jpg

Le scoti tacticos din forme, torni cafeaua proaspata in cana, dai trezirea in toata casa (ca acum ai motiv) si, in sfarsit, dupa atata stres, te bucuri de un mic dejun minunat, sanatos si usor de facut! Si cu burtica plina alt elan ai sa infrunti ninsoarea, nervii sefului din dotare, trotuarele necuratate, aglomeratia din trafic sau zapada care trebuie data jos de pe masina! 🙂

Sa aveti o zi frumoasa. Cu bucurie si intelegere!

Until next time, pupici!

20140128-121920.jpg

Advertisements