Calzone cu hribii de la mama :)


20131024-115201.jpg
Desi ieri cand m-am pus pe facut aluatul pentru calzone nu aveam intentia de a posta reteta pe blog, ulterior cand am scos-o de la cuptor si am observat (cu mandrie) cat de bine s-au aliniat astrele astfel incat rezultatul final sa fie unul extrem de bun, m-am hotarat: e demna domne’, de blog!

Si pentru ca reteta dupa care ma ghidez in cazul preparatului de fata este una extrem de simpla si de usoara, nici vorbaria nu o sa fie multa. 🙂

Modul de preparare al aluatului, dar si ingredientele necesare acestuia le veti gasi aici

Pentru umplutura avem nevoie de urmatoarele:
– 1 ceapa verde sau nu neaparat 🙂
– 5 catei de usturoi potriviti
– hribi (cam 300 de grame)
– 2 linguri de smantana grasa
– condimente si verdeturi dupa gusturi si imaginatie
– sos de rosii pentru pizza (eu folosesc sosul de rosii si ardei pe care mama il face in fiecare an si este incredibil de bun, aproape mediteranean as putea spune)
– branza (de preferat una care se topeste frumos, cum ar fi mozzarella, dar se poate si cu alte sortimente)
-masline (optional)

Cum facem:

1. Taiem ceapa bucatele, cateii de usturoi la fel si ii aruncam in tigaie la rumenit in putin (cam o lingurita) ulei de masline.

2. Adaugam hribii, amestecam bine si lasam la facut pe foc mic cam 10 minute, dupa care urmeaza smantana si condimentele.

3. Aluatul gata dospit il impartim in bucati mai mici (de obicei din 500 gr de faina iese un aluat care este suficient pentru doua pizza calzone mari).

4. Intindem o foaie de aluat de o grosime medie si un diametru de 30-40 cm. Pe toata suprafata foii de aluat punem sosul de rosii, intr-un strat subtire.

5. Pe jumatate de foaie punem umplutura, avand grija sa lasam cam 1 cm gol la marginile foii de aluat.

6. Peste hribii cu smantana si condimente, adaugam branza si stropim cu ulei de masline.

7. Acum urmeaza impachetatul: practic peste jumatatea umpluta, aducem cealalta jumatate a foii de aluat, astfel incat toata suprafata sa fie acoperita in mod egal. Cu grija sigilam si marginile. Nu putem risca sa se desfaca in timpul coacerii si sa iasa umplutura afara din cuib. 🙂

8. La final, chiar inainte de a o introduce la cuptor unde va sta pentru aproximativ 30-45 de minute, o ungem deasupra cu putin sos de rosii si cativa stropi de ulei de masline.

Proaspat scoasa de la cald, aburind si emanand un irezistibil miros de hribi, asezonata cu niste patrunjel foarte verde si foarte proaspat, a avut o trecere imediata. Feedback-ul primit a fost unul pe masura. Pana si Peter a fost incantat, zicandu-mi printre imbucaturi: “Sanyika, you nailed it!” :))))

O zi cu multe zambete si pizza Calzone va doresc!
Kisses!

20131024-115342.jpg

Advertisements