Altele erau vremurile atunci…


——————————————————————————————–
Din momentul acela a durat trei zile. Si dupa trei zile eram sotia lui.
——————————————————————————————–

20131001-124614.jpg
Pe sotul meu, l-am cunoscut intamplator. Aveam aproape 18 ani. Pe tata nu l-am vazut niciodata. Eram doar eu, mama si bunica. Imi aduc aminte si acum dupa atatia ani, ca si cum ar fi fost ieri.
“O aduci tu acasa, Fane?”, intreaba mama. “Da tusico! Am eu grija de ea. Fii pe pace!”, a urlat Fane in timp ce trantea usa in spatele nostru tinandu-ma strans de mana. “Mergem la film, biletele sunt deja in buzunar si sa stii ca o sa mai fie cineva cu noi. E un tovaras bun de-al meu”, imi zicea varul meu Fane in timp ce inaintam la pas domol spre singurul cinematograf din oras.

Eram tanara si fericita. Vedeam lumea cu alti ochi. Simteam atunci, ca fiecare pas pe care il fac o sa ma duca mai aproape de viitorul meu. Un viitor pe care eu, la varsta aceea frageda, il vedeam intr-un fel in care nu l-am mai vazut niciodata dupa momentul in care l-am cunoscut pe omul care urma sa fie pavaza mea in viata. Ingerul pazitor si jumatatea mea. Parte din mine pentru vecie.

Ne-am uitat unul in ochii celuilalt pentru intaia oara, intr-o zi de joi, in fata unui cinematograf.
“Sa stii ca esti a mea!” Asta a fost primul lucru pe care sotul meu mi l-a spus. Cu Fane mut de uimire si oarecum amuzat, eu n-am stat pe ganduri. “Da vezi-ti tu de treaba domnule! Eu? Sa fiu a cuiva? Mai bine ti-ai pune pofta-n cui!” Si am intrat mandra si hotarata pe usa enorma, din fier si barne a cinematografului.

La 18 ani eram frumoasa. Nu ca acum. Batrana, cu pielea scorojita de timp si greutati. Cu picioarele moarte si legata de patul asta. Aveam parul lung, pana la jumatatea spatelui, ochii mari si talia de viespe. Fiind singurul copil, mama a avut grija sa am ce era mai bun pe vremea aceea. Putine fete din Fetesti aveau pe-atunci rochii ca ale mele. Matasuri si dantelarii. Aveam croitoreasa mea si materialele veneau pe sute de vapoare din Turcia si te mai miri ce alte parti ale lumii. O data pe saptamana mergeam la Constanta. Imi placea portul plin de vapoare, de marinari si tarabele negustorilor de pe doc. Si nu ma gandeam la maritis.

Nu mi-a placut de el. N-as sti sa-ti spun de ce, dar nu mi-a placut. Si nu vroiam sa am nimic de-a face cu el. Dar, nu s-a lasat. Asa cum a facut toata viata lui. “Puiule, daca vrei ceva trebuie sa te duci si sa-l iei!”, asa mi-a zis barbatu’ meu in aceea seara de joi sub lumina pala a felinarului care lumina trotuarul si treptele cinematografului. “Duminica iti dau intalnire!” Mi-a luat mana dreapta si mi-a sarutat-o usor. Si plecat a fost in noapte.

“Fane ce sa fac? Eu nu-l vreau de nici o culoare!”, ma vaitam in drum spre casa. “Sico, nu fi salbatica! Gogu e un barbat bun. Are pamant si casa la tara. Sa stii ca ar putea foarte bine sa aiba grija de tine. Nu bea si nici nu e violent. Gandeste-te Sico, pana duminica. Eu garantez pentru el!”

Mamei nu i-am zis nimic. A doua zi i-am trimis vorba lui Gogu ca sunt de acord cu intalnirea. Planuisem in secret cu o prietena sa-i zadarnicesc planurile. Asa ca duminica, pe la amiaz’ el ma astepta in fata casei. Eu m-am prezentat cu prietena mea la brat si le-am facut cunostinta. Ne-am dus la intalnire in trei. Si pe prietena asta a mea o tot bagam la inaintare. Stiam ca n-are cum sa iasa prost. Fane garantase pentru Gogu.

Ajunsi in centru ne-am asezat la una dintre cofetariile bune din Fetesti. Am vorbit mult. Nu mai stiu ce si nici nu mai conteaza. Stiu ca am ramas singuri la masa mancand din savarina si razand. “Intalnirea asta e pentru tine Sico! Nu pentru ea. Te rog nu fi salbatica! Haide cu mine la o plimbare pe peron.”

(Ce-aveau domne’ toti de-mi ziceau asa, nu stiu! Auzi, eu salbatica?)

M-am dus cu el pe peron. Si de acolo incolo mai stiu doar ca ne-am intalnit cu frate-so si un var de-al lui. A venit cursa de Cernavoda si in timp ce eu m-am trezit urcata cu forta pe scarile trenului de ei doi, nedumerita si speriata, Gogu zambea zicandu-mi “Tu esti a mea Sico. Am stiut asta de cand am pus ochii pe tine pentru prima data. N-avea frica fata mea! O sa am grija de tine intotdeauna”.

Cand am ajuns in Cochirleni, era 5 si ceva. Incepuse sa mugeasca ziua cu noaptea. Am intrat plansa si speriata in casa. Masa era pusa si toata lumea ma astepta. De emotii, am sarutat mana tuturor (si rade, cu lacrimi in ochi). Aia a fost nunta mea. Cu rochia primita de la soacra-mea si cu Gogu in dreapta mea. Asa cum a stat pe urma timp de mai bine de jumatate de secol; intotdeauna in dreapta mea.

Am fost un spectator la nunta mea, exact ca la filmul pe care l-am vazut impreuna. Si am ramas acolo. Nu m-a mai lasat sa plec acasa. Mama nu stia nimic de mine si eu incepusem sa-l iubesc. Si l-am iubit fata mea, pe omul meu toata viata. Si-acum il iubesc, cu toate ca-i plecat de atatia amar de ani de langa mine. A fost un barbat cum rar intalnesti. A avut grija de mine ca de ochii din cap si si-a iubit copii mai mult decat se iubea pe el. Am muncit cot la cot si ne-am construit o lume a noastra. Oriunde ne-a purtat viata. Si uite cat de departe ne-a purtat de locurile alea. Am stat unul langa celalalt in fericire dar si in necaz. Am plans si am ras impreuna. Si ne-am iubit asa cum putini oameni se mai iubesc in zilele negre pe care voi le traiti, fata mea!

Sa pui pret pe iubire. Si sa fiti buni si darnici cu oamenii care va inconjoara. Sa nu uitati, fata mea niciodata ca fara iubire lumea asta e pierduta! Si noi toti, odata cu ea.

Advertisements