Septembrie, 17


autumn bench

Stii? Urasc linoleul ala alb-negru din bucatarie. Blackberry messenger-ul. Zilele de toamna cu soare si vant caldut. Cu trecerile de pietoni pline de oameni goi. Cu priviri pustii.
Ma uit in jos. Doua perechi de picioare in lateral si zebra. Cat de urate pot fi semafoarele! Vizual vorbind.

Ma uit in fata. Tipa de vis-a-vis nu-i rea. Arata bine pentru anii ei (vreo 38-40?). Parul blond prins intr-un lady gaga updo ii scoate ochii caprui in evidenta. Machiajul light, un tus negru si-un blush aramiu. Rujul rosu. La fel si unghiile.

(La semaforul de pe Eroilor stai o eternitate!!)

E prea multa lumina, gandesc in timp ce izul de parfum al tipului de langa imi intra violent in nari (prea dulce pentru un barbat). E teribil de enervant vantul de toamna prin oras. Te obliga sa mirosi tot felu’. Oh, e verde in sfarsit! Iar am pierdut startul.

Ma uit in sus. Cladiri. Acoperis langa acoperis. Tigle vechi incercand sa faca fata razelor de soare. La fel si ochii mei. La naiba, iar mi-am uitat ochelarii de soare in geanta cu franjuri!

Ce draguti sunt norii albi, pufosi pe-un cer albastru de toamna. Am 26 de ani si stau pe-o banca. Din lemn. Cu parul prins si blugii rupti. Cu inima in mii de aschii si zambetul pe buze. Pe-o strada cunoscuta dintr-un oras frumos. Cu oameni in jur care-si traiesc realitatea. Cu timpul care sta in loc cu mine si cu ei. Poate si cu tine.

Poate ca in cazul nostru a stat intotdeauna. Inca ma intreb cum iti aduci aminte de mine si de zilele alea. Ma intreb unde esti acum. Oare si tu stai undeva, pe-o banca, in mijlocul unui oras traindu-ti realitatea? Inspir adanc, imi pun geanta pe umar si pornesc la drum.

Nu-i nimic! Inca am 26 de ani. Si azi? Azi e doar un pic de toamna.

Advertisements