I used to be


SONY DSC

Ca femeie, faci greseli in cursa pentru iubire. La fel ca barbatii. E foarte ciudat cum toti ne asezam in linia de start increzatori, fericiti, thrilled about this new chapter of our lives. Fara sa ne punem problema ca ar putea exista obstacole. Cu o naivitate adorabila.

In iubire inveti totul pe pielea ta. Desi nu as putea vreodata sustine ca sunt o persoana romantica, ma vad nevoita sa recunosc un lucru: povestile de iubire mi-au placut. Intotdeauna. Cu precadere inceputurile lor.

Sa tot fie vreo 10 zile ( 14 cu indulgenta si doar in cazurile fericite) de mental foreplay, zile in care esti pe alta lume. Total. Mesajele de inceput, tatonarea, adormitul la telefon, muzica sheruită, the wet-day-dreaming state 😛 , plimbarile dese, gesturi marunte dar incantatoare, o avalansa intreaga de sentimente, emotii, stari si gandurile varză! Haos si neuroni in moarte clinica.

Exact aceasta perioada, cunoscuta in cercurile de prieteni si familie drept “zilele in care ai fost mort/moarta (dupa caz), este si perioada deciziilor irationale, a sentimentelor contradictorii, a atacurilor de panica (total nefondate si deloc in concordanta cu adevarul), a miilor de intrebari si zbuciumari interioare intense (retrospectiva in situatii de genu’ in cazul meu este cel putin amuzanta), actiuni si “reactiuni”.

Atunci, fara sa-ti dai seama se cladesc bazele pentru ceea ce va urma. Cursa propriu zisa. Si de-aici inainte “Cum ti-a fi norocu’! “, vorba mamei. Si in cele mai multe cazuri norocu e si nu prea. Ba apare din senin, ba tre sa-l cauti si sa-l aduci cu forta inapoi, ba promite ca nu mai pleaca niciodata, ba se razgandeste. Si-o tii asa in noroc si-n fericire vorba aia, doar reusesti sa ajungi la finish. E drept, ca pe parcurs ai obosit, si daca la inceput conta cum ajungi la finish, acum vrei doar sa ajungi. Cumva. Oricum.

Putini sunt cei care fac o cursa buna din prima. As fi tentata sa le spun cu o oarecare invidie “Norocosii”. Dar poate ca tot norocosi suntem si noi, cei care inca n-am terminat nici macar o cursa sau cei care abia acum incepem o cursa buna sau cei care nu vor sa mai inceapa alte curse sau cei care credem ca toate cursele sunt la fel.

Noi, cel putin stim ca exista obstacole (multe si nu usoare), stim cum sa le evitam, sa le depasim iar pe unele nici nu le mai bagam in seama. Nu ne mai afecteaza, deoarece am invatat ca sunt parte integranta a cursei. Ca nu se poate fara. Si daca schimbam modul in care ne uitam la lucruri atunci  si lucrurile o sa se uite diferit la noi.

Si la fiecare finish inveti ca nu prea conteaza numarul sau gravitatea greselilor facute. Ca greselile din iubire nu se pun. Conteaza sa inveti ceva din ele si sa privesti partea buna a lucrurilor. Daca azi esti un om cu multe curse pierdute si saci intregi de greseli ascunse in baia de serviciu, be proud of that. You (most probably) are one-pretty-damn-lucky-wise-adorable-human-being.

In cazul meu? In cazul meu e simplu: I wish I could find a meaning for every mistake I did and be proud of them all. Atunci as putea cu siguranta deveni one-pretty-damn-lucky-wise-adorable-human-being.

Advertisements